Despre Dan Cristan

47, varsator, inginer si nu numai, visator, utopic, perfectionist,hedonist nu intotdeauna, mai mult gourmand decat gourmet, mai mult decat bun in tot ceea ce fac dar cateodata delasator ...

… doar poze …

 … my wellington beef …

 

paellia …

steak diana …

quiche cu broccoli …

salata cu ce gasim prin frigider (rucolla, piersici, ficatei si ce mai merge…)

o pizza, doua pizza …

 

Anunțuri

Musaca – stilul meu

Zilele trecute am primit comanda, de la copilul meu minune, de cips-uri si cum imi era lene sa cobor, pe la 11 seara, la non-stop am purces la executarea lor „de casa” … dar asta este alta poveste. Totusi mi-am amintit cum pregatea mamaia cartofii pentru musaca si eu ii furam cate o feliuta-cate o feliuta pana ma trimitea din bucatarie caci ramanea fara materie prima … si uite asa m-am hotarat sa fac o musaca (a doua zi, evident ca nu in aceeasi noapte), ca tot nu mai mancasem de tare de mult !

Ingrediente: carne de vita tocata, o ceapa medie, 2-3 catei de usturoi, o vanata, doua rosii, cimbru, cartofi, ulei de masline, 2-3 oua, lapte, faina, suc de rosii „de tara/de la tara”, mozarella, sare si piper.

… si am purces la treaba:

Am curatat cartofii de coaja si i-am taiat felii cam de 3-4 milimetri grosime dupa care i-am prajit in ulei incins pana cand s-au facut aurii. I-am scos pe un platou tapetat cu hartie de bucatarie ca sa isi lase tot prisosul de ulei si i-am lasat sa se odihneasca.

Am curatat si tocat marunt ceapa si usturoiul dupa care m-am gandit sa folosesc si o bucata de ghimbir cam de un deget (tocat marunt) si le-am calit in putin ulei de masline. In acelasi vas am adaugat carnea tocata, am condimentat cu piper si cimbru si am calit-o incet pana s-a facut rumena si frumoasa ( la un moment dat am adaugat si o jumatate de pahar de vin rosu care astepta stingher pe fundul unei sticle) iar in cele din urma i-am dat si un praf de sare. Dupa ce s-a agitat atita saraca si au trecut-o toate caldurile, merita sa se odihneasca si sa se raceasca alaturi de cartofii prajiti.

In timp ce amestecul de carne se perpelea in focurile plitei am incins un gratar pe care am pus vanata taiata (si evident spalata) rondele, cam de 5 milimetri, sa se coaca un pic. Dupa ce s-a vargat in toate directiile am tavalit-o in putin ulei de masline amestecat cu vreo doi catei de usturoi pisati marunt, un praf de sare si, ca sa se invioreze, zeama de la o lamaie.

Inainte de a trece la asamblatul produsului final am facut din unt, faina si lapte (sare, piper si nucsoara) si un pic de sos Bechamel.

Am apreciat ochiometric cantitatile avute la dispozitie (cartofi, carne, vinetele coapte, rosiile taiate rondele subtiri) si am ales o cratita (ce buna ar fi fost una de tuci) mai mult larga decat inalta. Am botezat-o pe fund cu putin ulei de masline si am asezat cu grija un pat de cartofi peste care am intins un strat de Bechamel si unul de suc de rosii (daca este prea subtire reduceti-l un pic, sa fie mai vartos). Peste acest pat imbietor am pus un strat de carne in care am amestecat in prealabil doua oua. Deaspra am asezat un strat de felii de vinete si unul de felii de rosii stropite cu un pic de ulei de maline, cateva frunze de busuioc si am pus al doilea strat de carne. Peste el am pus suc de rosii, bechamel si am presarat din  abundenta mozarella rasa. Iute la cuptor … nu prea mult, pret de vreo 35-40 minute caci toate erau deja gatite – cat sa se ingemaneze aromele si sa capete o culoare frumoasa deasupra.

 

Pofta buna !

… bineinteles, cu o salata verde si un pahar de rosu alaturi …

Mananc pentru a trai sau traiesc pentru a manca ?!


O maxima celebra care guverneaza viata multora dintre noi. Cred ca adevarul este undeva la mijloc … depinde de calitatea vietii pe care vrei sa o duci, fapt care se reflecta in calitatea a ceea ce mananci . Si abia acum ajungem la cantitate si la diferenta (extrem de subtila) dintre Lucullus si celebrul nostru Flamanzila !

Dar … gatitul in sine, perceptiile tactile ale framantatului, mirosurile care se inalta si te inalta, dintr-o oala ce fierbe molcom pe plita, culorile din farfurie, gusturile ce se impletesc pe limba si, nu in cele din urma, bucuria comesenilor ce gusta din preparatele puse in fata, iti ofera intotdeauna o placere mult mai mare decat simpla savurare a unui preparat deosebit, intr-un restaurant, fie el si incununat cu „x” stele Michelin. Astea toate se pierd intr-o pagina de net si inca nu le poate suplini nimic … 

Prima zi …

Pentru ca este ziua mea si am primit cadou un minunat set de cutite de bucatarie, nu ca asi fi dus lipsa, dar – intotdeauna este loc si de mai bine, care m-au lasat cu gura cascata, am hotarat sa incep ceea ce sta de multa vreme in asteptare: o „culegere” de reflectii, retete si incercari culinare (si nu numai) pentru cine s’o obosi sa le citeasca si poate sa le si incerce.

Deocamdata  incerc/invat sa „tiparesc” coperta acestui jurnal de bucatar amator in care voi adauga foi in functie de inspiratie, timp, reusite si esecuri publicable …